Pentru tot efortul pe care l-ai făcut ca să ajungi unde eşti acum.

Pentru tine, cel care încă nu ai ajuns  unde îţi doreşti, dar ai răbdare, încredere, speranţă  şi ştii. Ştii tu că o să ajungi într-o zi acolo.

Pentru tine, cel care cu umerii aduşi, cu capul plecat, încă nu ştii, încă nu vezi, încă nu ţi-ai revenit, încă mai cauţi. Vei găsi.

Pentru tine cel care ai uitat, ai trecut peste multe, ai iertat, ai găsit în sufletul tău înţelegerea, iubirea, compasiunea, lumina.

Pentru tine, cel care ai lăsat luminile aprinse, simţind, crezând, fiind ceea ce eşti.

Pentru tine, cel care le-ai stins, ai avut nevoie să faci asta pentru un timp. Le vei aprinde tu când vei considera că e cazul.

Pentru tine, cel care nu judeci, nu critici, eşti bun şi blând, eşti cald şi oferi.  Şi pentru tine, cel care nu poţi să faci asta, nu vrei, sau nu ai cele necesare. Poate vei putea, poate vei avea.

Pentru tine, cel care ai rămas în urmă sau ai abandonat. Sunt momente când doar asta poţi să faci. Vor veni şi altfel de momente, acelea la care visezi şi speri.

Pentru tine, cel care ai avansat şi  ai găsit în tine motivaţia şi puterea.

Pentru tine, cel care nu ai vindecat, nu ai înţeles, încă mai porţi războaie şi încă mai eşti prins în poveşti încurcate.

Există un timp în care ne vindecăm, există oameni care ne sunt alături, există un moment în care înţelegem şi există şi pace nu doar război.

 Încrederea, răbdarea, puterea ta personală, viziunea şi voinţa sunt acolo. Să le foloseşti, sunt ale tale, nu ţi le ia nimeni, nu pleacă nimeni cu ele niciunde.

Aceste modeste şi aceste sincere aplauze ale mele sper să te facă să te simţi apreciat, susţinut, înţeles şi încurajat. Atunci când ai tu nevoie.

Sper  să te facă să depăşeşti măcar pentru un scurt moment, ce ai tu de depăşit.

Şi sper să înţelegi că aplauzele sunt doar un fel de a spune că oricare ar fi ocolul pe care trebuie să-l faci, oricare ar fi distanţa dintre tine şi ceea ce îţi doreşti, oricare ar fi munţii pe care îi ai de urcat, oricare ar fi povestea ta, există oameni care îţi pot readuce zâmbetul pe buze.

Şi există şi altfel de experienţe pe care le poţi trăi,  există o putere nebănuită în tine şi există dacă în anumite momente nu în interior, atunci  în exterior ceva/cineva pe care să te sprijini.

Şi de ce nu?

 Există şi oameni care să te admire şi să te aplaude.

O rundă de aplauze